BUN VENIT
Sunt absolvent al ,,FACULTĂȚII DE MEDICINĂ ȘI MEDICINĂ DENTARĂ” din cadrul Universității Titu Maiorescu București și îmi doresc să vin în sprijinul domniilor voastre cu o gama largă de competente și specializări în cadrul medicinei stomatologice.
Personal, consider medicina nu ca pe o meserie, ci ca pe o pasiune, pe care o pun în slujba pacientului, pentru a avea grijă de sănătatea și satisfacția acestuia din urma. Acesta fiind țelul meu suprem.
Îmi propun în viitor să construiesc un mediu propice, atât pentru mine, cât și pentru pacienții mei, astfel încat să pot avea o contribuție, chiar și modestă în dezvoltarea medicinei stomatologice din România.
medic stomatolog Alin UDEANU